Mihai Ursachi. Lucian Valea. Cezar Ivănescu.
Toate trei au apărut în numărul 5-6 al Daciei Literare. Un număr dedicat Văii Vinului. Dedicat Casei Scriitorilor de la Valea Vinului.
Mă simt bine aici, mă simt privilegiată că am ajuns şi eu “ acolo sus, printre cetini plăcut mirositoare de brazi alpini şi ape gîlgîitoare minerale ce ţîşneau direct din stîncă, complet izolaţi de zgomotul şi furia lumii, cumva total în Ficţiune, Continue reading
când ai un Crăcănel
(decoraţiunile pentru fereastră le aveam – sunt cumpărate* -, azi am adăugat iarba şi floricele)
aruncă neapărat o privire şi pe site-ul scenica, aici vei vedea ce minunăţii facem, inclusiv pe ferestre
*cum e cu croitorul care are haina ruptă-n cot? aşa ajung eu să-mi bucur copilul cu o încropeală de zece minute, între papa şi pregătiri (repet, doar iarba şi floricelele sunt intervenţia mea, stickerele sunt cumpărate)
In urmă cu câţiva ani, un domn pe care-l apreciam pe atunci, mi-a ţinut o întreagă prelegere despre ”comunista zi de 8 martie”. Domnul, fiind un fel de guru local, m-a făcut să-mi pun întrebări, dar nu prea multe. Dacă eram de acord cu el în “toate cele plastice”, continuam să-l ascult şi “în cele lumeşti”. Mi-am sunat mama, i-am spus că este o zi ca oricare alta şi e momentul să renunţăm la formalităţi. Desigur, mama n-a reacţionat şi ziua s-a desfăşurat firesc, fără flori şi fără felicitări. De ce “desigur”? Pentru că mama m-a ascultat de fiecare dată. Am sunat-o nervoasă, am sunat-o plângând, am sunat-o fericită, am sunat-o să-i spun că m-am săturat de tot, să-i spun că vreau să fac o expoziţie personală, că vreau să mă mut, că vreau să-mi facă tartă cu fructe, că sunt dezamăgită, că sunt… Nu-mi amintesc să-mi fi spus vreodată că n-are timp să mă asculte sau că nu sunt la înălţimea aşteptărilor ei. Orice decizie am luat a fost îmbrăţişată şi de către ea. N-a intervenit vreodata, drept dovadă stau anii petrecuţi prin şcoli de artă. Cum nu şi-ar vedea mama pruncul economist sau măcar arhitect? Pictură? Dacă-i spui unei mame că Continue reading
N-am trecut bine linia dintre ’11 şi ’12 că trebuie să şi ridicăm scuturile.
Cei mici* nu obosesc niciodată. Ei cresc şi se odihnesc doar după ce-şi vomită toate frustrările.
Dacă observă, chiar şi cu coada ochiului că sufli şi priveşti înainte, ei consideră că e de datoria lor să-ţi întrerupă firele.
Micii aghiotanţi. Serioşi şi strâmbi. Degrabă şoptitori la ureche.
Să le cântăm un cântişel, poate-i mai îmbunăm.
Ştii că lucrarea-i a mea, e din 2006, titlul ei e ”Carpe Diem”, e ulei pe pânză. Şi e şi acum împachetată, fix cum a sosit de la o expoziţie din Bucureşti.
* egal meschin
Înger cu vioară – detaliu din ”Noua viaţă” 1910, Dante Aligheri
a/p; 30/40 cm; 2011
Cele două zile de pregătiri pentru sărbătoarea Crăciunului s-au încheiat. La SCENICA a fost ca într-o făbricuţă din Laponia. Fundiţe, ciorăpei, spiriduşi, nasturi, oameni de zăpadă, fulgi, steluţe, cadouri, toate se derulau rapid şi în zeci de reprezentări.
Uau! se exclama într-una. Nu s-a stat o clipă, toţi copiii (4-12 ani) au pictat şi au creat într-o atmosferă pe care o întâlneşti doar în cărţile cu poveşti.
Din 14 ianuarie începem cursurile de pictură. Sâmbăta şi duminica ne vom întâlni câte două ore, de la 10-12, la SCENICA. Înscrierile se fac la sediul Scenica de lângă Kaufland, bloc Casa8Tima sau la numerele de telefon 0725 525 994/0363 401 293.
Sâmbătă, 18 decembrie
am ales câteva din cele peste patru sute de fotografii făcute în timpul spectacolului
restul, cât de curând pe scenica.ro
 | georgiana on Despre |
 | filip adina on Despre |
 | Ana Dragu on cea mai frumoasă călători… |
 | florica on ea e mama mea |
 | liviu on părerea mea (irelevantă) despr… |
|
