Nu mai am.
Până în 2007 am lucrat într-un spaţiu minunat, un atelier în care am investit mult şi am trăit toate experienţele muncii de artist plastic. Fiind un spaţiu înalt pe care l-am amenajat cu un etaj, aveam şansa de a-mi privi lucrările de pe scara. Chiar un privilegiu, dacă mă gândesc la momentul de acum, când îmi parcurg toată sufrageria (uneori ies în balcon pentru un view de ansamblu) 🙂
Am închis uşa atelierului undeva la sfârşitul lui 2007, după ce mi-am mutat lucrurile, pânzele şi tot ce mai agonisisem eu între timp. He, cam multe, dacă mi-a trebuit un tir pentru asta. A fost un moment (care a ţinut mai multe luni) – aici zâmbesc strâmb- pentru că nu mi-am găsit locul. Încercările de a intra într-un spaţiu de la UAP erau eşuate din start, niciun artist tânăr )până în 35 de ani) n-a reuşit să aibă atelier de la Uniune, din câte ştiu eu. Dar asta e o problemă la nivel naţional, n-o dezbat eu aici.
Iată şi doua imagini cu atelierul meu de atunci :
Lumină naturală, şevalet de 2,10 m, ohh, ce răsfăţ
Încerc să nu fiu patetică depănând amintiri din „perioada” şi să scriu puţin despre acum.
Acum am loc de pictat/desenat oriunde. În timp mi-am dat seama că nu e sfârşitul lumii cu atât mai puţin al procesului de creaţie, dacă nu ai un atelier. Mi-am pus culorile, hârtiile şi celelalte necesare într-o Bonanza veche de-a lui Liviu (delicioase sertare, îmi încap A3-urile perfect), deasupra am spaţiu pentru un şevalet, muuuulte sertăraşe ca de farmacie (am văzut un corp de mobilier asemanator într-o farmacie din Sovata) unde-mi ţin capsele, cuţite de paletă, lipiciuri de tot felu’, etc. Excelent!
Când folosesc verniuri tip spray ies în balcon (am şi acolo pregătită o fostă masă de bucătărie), să nu-mi intoxic familia (a se citi Evan şi Liviu).
Masa e tare faină şi pentru grafică, palul de pe blat e perfect, pot lucra pe orice fel de materialitate a hârtiei.
Concluzia mea: mă regăsesc oriunde (pictez, desenez, gândesc, visez)
G.V.
p.s. visez la un spaţiu într-o hală huge, cu ferestre şi mai huge 🙂 🙂 🙂
Lasă un răspuns