să văd procesul/traseul unei lucrări?
Citisem undeva că un cuplu a urmărit pe un blog toate etapele de lucru a unei picturi. Şi au fost aşa de încântaţi încât au cumpărat lucrarea respectivă. Mi-i şi imaginez extaziindu-se ” ia te uită, a pus umbră frunzei…” , ” a, acum a pus pictorul iarba…”.
Really? Adică e un moment pe care trebuie să-l împărtăşeşti? Şi cum faci tu, în calitate de artist?
Pun frunza, fug la aparatul foto, focalizez, salvez imaginea în computer, mă loghez pe blog, pun imaginea (după destul de multe mişcări de taste) şi iată, îţi arăt ţie, dragă privitorule/viitor cumpărător traseul acestei lucrari!
Why? Foloseşte cuiva? Adică artistul îşi întrerupe constant starea (ceea ce-i aproape moartea lucrării) , tu nu mai ai nici o surpriză când achiziţionezi lucrarea. O duci acasă, o pui pe perete şi în momentele de vin şi şemineu exclami: ”oh, umbra mesteacănului a fost pusă într-o joi pe la ora 18, parcă aşa-mi amintesc, nu?”
Artification | blog de pus în ramă 
18 iulie 2011 at 16:22
eu zic să nu ne oprim aici. ca să nu existe conflicte matrimoniale pornind de la ora la care a fost pusă umbra mesteacănuui, dar și ca să se dovedească autenticitatea lucrării artiștii ar trebui să fie obligați (prin lege sau vreun OG, ceva) să înregistreze video tot procesul creator. altfel, fără această dovadă, tot ceea ce vînd să fie impozitat cu 80% de către stat 😀
18 iulie 2011 at 20:11
,,,ar fi o idee,,,poate postezi un film cu felul in care o lucrare devine ceea ce este.
18 iulie 2011 at 20:21
atât mi-ar mai trebui şi m-aş bloca pe veci, hehe
13 ianuarie 2012 at 12:17
Am citit si eu articolul.Si eu cred ca este o idee interesanta, pentru ca cei care nu picteaza sa ia parte la procesul de creare al unei lucrari. Mie una, nu-mi place sa se uite cineva la mine,cand pictez ….si la ceea ce fac…ptr ca este un proces de continua transformare si normal ca nu arata bine din prima 😛 Dar un tablou nu-l termin intr-o zi ci in zile, saptamani sau chiar luni….Nu trebuie sa te opresti din pictat sa faci poza, ci o faci in anumite etape ale lucrarii…Exista lucruri pe care nici eu nu le stiu…dar mi-ar placea sa vad cum se fac! 🙂
13 ianuarie 2012 at 19:28
Cred că privim pictura/actul de creaţie puţin diferit. Am pictat după model în perioada studiilor. Niciodată n-am lucrat mai mult de câteva ore la o lucrare. Schiţe, crochiuri pregătitoare da, mi-a plăcut analiza. Sute poate, încercând să caut ceva de care să mă agăţ. O copie după o fotografie/poster nu înseamnă decât o reproducere. Nu e creaţie. La asta mă refeream în articol. Dacă vrei să înveţi să desenezi şi să colorezi un cal, apus de soare sau o vază cu flori, există materiale suficiente (cărţi, lucrări scanate pe internet)pe care le poţi urmări pas cu pas. Dar nu sunt creaţie, nu sunt pictură. Sunt şabloane.
23 ianuarie 2012 at 15:24
victor erice a incercat asa ceva cu antonio lópez garcía si cu un gutui in el sol del membrillo, 1992; din experiment a rezultat un film superb
o secventa cu tentativa de imblinzire prin descintec a modelului: http://www.youtube.com/watch?v=aD-O_pXOHpI
filmul complet (cu subtitrare) aici: http://www.youtube.com/watch?v=xnTQHf1E74c
23 ianuarie 2012 at 18:14
@murfi. Încântător! Mi-amintesc de o filmare pentru postul Senso (film de artă – prezentare artist Georgiana Vrânceanu) – eram atât de crispată încât am pictat o gaura a cheii cu toate detaliile. Fără model. Nu m-am recunoscut ulterior, stăteam la şevalet mult prea dreaptă. De obicei pictez pe unde apuc, de cele mai multe ori pe jos. La studiu e altceva, trebuie să te aşezi în faţa subiectului. Am renunţat să lucrez după model, doar la portrete mă mai aşez cuminte. Mă întreb dacă Antonio López García ar fi acceptat să-şi întrerupă studiul după natură pentru a surprinde/fotografia fiecare etapă de lucru. Repet: încadrare în pagină, crochiu, gamă, gutui (zonă umbră-lumină, frunze, atmosferă. Mă îndoiesc. Desigur, dacă nu are în plan cursuri pentru ”Cum să devii pictor în trei paşi”. Mulţumesc pentru film.