peniţa „dragă-rău”

O caut de două zile.

Nu, e mai rău decât să-ţi cauţi cheile, telefonul (uhhh, de câte ori m-am sunat de pe telefonul fix :))

E îngrozitor, te întrebi „eu cum fac fără ?”, apoi te pui iar pe căutat. Ridici lucruri, cauţi în cutia cu pasteluri (acolo o văzusem ultima dată), răscoleşti tot, între pensule, sub hârtii, pe scaun, sub scaun. Ajungi până în bucătărie. Băi, dar cum să fi ajuns eu cu peniţa până aici?! Înapoi spre zona de pictat.

Chef de lucru. Iau cealaltă peniţă, cea veche. Mă enervează. Cum am lucrat cu ea înainte, totuşi?

O iau de la capăt cu căutările. Nu înainte de a mă asigura că cea veche e aşezată pe coală albă, s-o pot vedea în caz că…

Revin la lucru, iau cealaltă mapă cu desene mai vechi, poate acolo nu mai am nevoie de peniţă. Până îmi revin după pierdere.

N-am idee ce s-a întâmplat între timp, dar m-am trezit cu peniţa „Dragă – rău” în mână.

Iat-o!

Singura explicaţie e că s-a ascuns, ruşinată de aspectul ei.

„Dragă-rău”, să-mi fie cu iertare dar mie aşa-mi placi.

Notă: peniţa e la mine din 2006, a văzut multe locuri, mult tuş, multe… inclusiv umezeală (nopţi petrecute alături de pensule în borcanul cu apă)