atenţie! se corhăneşte!

– trebuie să vă arăt indicatorul, spunea Liviu în maşină

– tu glumeşti, ce cuvânt e ăsta? şi râsete

 

Am pornit dimineaţa spre Valea Vinului. După zilele friguroase de nu ştiai ce să-ţi mai scoti din dulapuri, duminica s-a arătat solară, prietenoasă, cu cafeaua băută în curte şi cu companie faină. În curtea casei noastre 🙂

Drumul a fost prilej de amintiri, poveşti de-ale locului. Soare, noi în tricouri (eu îmi pusesem în rucsac haină groasă, 2 pulovere şi alte cele de-ale îngheţului), am ajuns la Casa Scriitorilor tocmai la timp. Moment de revedere cu scriitori, artişti plastici. Florica filma, dialoga, intervieva 🙂 Răcită groaznic, dar n-avea importanţă. Vioaie şi pretutindeni.

Eu am ţopăit încolo şi încoace, acest loc şi-a lăsat amprenta şi asupra mea – mi-am revăzut locurile de pictat, zona de  băut vin cu scorţişoară în jurul focului, locul de băut cafea dimineaţa (înainte de a intra în sala de mese), camera unde lăsa Florica sacii cu mere (eram abonată la cât puteam duce :)) şi locul unde m-am întors frântă după cucerirea vf. Ineu.

Şi toate, datorită Floricăi Dura care de şase ani ţine ca acolo să se întâmple lucruri magice.

De data asta n-am urcat pe Ineu, n-am pictat acolo (timpul a fost foarte scurt), dar am mâncat o tocăniţă de miel la ceaun de-ţi lingi degetele şi am făcut câteva trasee scurte în compania sculptorului Mircea Mocanu. Şi a fluturilor, am văzut sute. Ca în nici un alt an.

Mai jos sunt câteva dintre fotografiile făcute acolo, nu sunt toate, nu-s pe o temă anume şi fără a-mi propune vreo miză artistică. Doar imagini cu ce-am văzut. Nu s-a corhănit* pentru că era duminică. Cred.

 

 

 

 

 

 

* Corhanirea este un mijloc de colectare a lemnului prin alunecare pe teren neamenajat şi în condiţii de pantă. dexonline nu mi-a fost de ajutor