ele, tănticile bollywoodiene

„pune-ţi curuţu’ jos” *- îi spune o tăntică nepoţicii

Se întâmpla în parc, azi. Plin de bunici cu copii, bunicuţe care cer ajutorul când trebuie să-şi ridice nepoţelul în leagăn.

Bine, clar c-o ajuţi, dar părinţii copilului? Tot ce devine bunic, cu sau fără voia lui, devine automat şi bonă sau înlocuitor de părinte?

Copii sub doi ani cu recompensă caramele sau pufuleţi?

Pentru mine sunt generaţia bollywoodiană, acum telenovelistă. Cele peste şaizeci de ani sunt de înţeles, depăşite de evenimente, dau nepotului pufuleţi sau napolitane. Că aşa era pe vremea lor. Cele la care mă refer eu, între 50-60 de ani, sunt tănticile.

Ele deţin adevărul absolut. Cum se creşte copilul, cum trebuie să fie mama, cum trebuie să fie tata. Au reţete şi se dau ele drept exemplu: ” eu, la vârsta voastră făceam aia şi cealaltă, duceam copilul în spate până la etajul patruzeci şi patru, stăteam la cozi, erau vremuri grele… dar le-am trecut şi uite acum voi … (fabulaţii, după caz).

Tănticile n-au altă treabă decât viaţa celor din jur. Cele mai multe au un background cu frustrări şi complexe.  Că le-a înşelat soţul (dar ele n-au divorţat de gura lumii), că altele au avut blănuri „mai de astrahan”, altele erau mai arătoase deci mai curtate, altele au avut mai mulţi bani şi ” da, şi-au permis să fie mai frumoase”.  Stau pe margine şi urmăresc. Sunt pline de invidie, aproape „pipăibil”, dar dacă te apropii şi le întrebi ce au, îţi vor simula un zâmbet de „n-am nimic, stai liniştit”. Şi-şi dau ochii peste cap, gen cucoană. Aici devine periculos, tănticile sunt duplicitare, una îţi vor spune, altceva vor spune în jur.

În plimbarea mea de azi cu piticul,  am întâlnit o tăntică veritabilă. Dar şi bunică🙂

Piticul ei molfăia o napolitană, ea s-a întors după o femeie care trecuse pe lângă.  Să-şi frângă gâtul, nu alta . Când s-a întors i-am văzut rictusul mahalagesc. De superioritate.

Eu zic că filmele indiene şi telenovelele au contribuit în mare măsură la construirea lor ca tăntici. Culmea e că unele dintre ele neagă şi scot în faţă abonamentele la teatru.

 

* – îmi imaginez că aşa consideră că e bine să-i vorbeşti unui copil.

ştie ea mai bine, că-i mai în vârstă

 

p.s. consider că tănticile ar trebui să-şi ia un pechinez, să-i pună numele Bobiţă şi să-şi vadă de existenţa lor

 

foto


One response to “ele, tănticile bollywoodiene

  • liviu

    mă bucur că nu ai prins momentul când piticul învață primul cuvînt cu „p” și doamna mă-sa îl scoate în fața blocului să se mîndrească. puține lupte pentru buchetul miresei sînt la fel de acerbe ca lupta dintre vecine pentru a-i pune prima întrebarea: „ce mănîncă mama?”. când mai văd așa ceva o să răspund înaintea piticului😀 there will be blood!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: