Prima lecţie de viaţă

Parcul Municipiului Bistrița. Vineri. Pe la prînz. Cinci eleve de la liceul de arte își țin aici ora de atelier.  Fiecare și-a ales cîte un copac și îl schițează pe colile A0, adresînd din când în când cîte o întrebare tehnică profesorului. Prima linie, primul cuvînt, prima frază, întotdeauna cele mai grele.

La cîţiva pași distanţă, pe o altă bancă, trei băieţi și o fată fumează un joint. Deși au aceleași vîrste ca și fetele de la arte, dispoziţia sufletească și nivelul sonor al conversaţiei sînt total diferite.
„- O să mă fac profesor!
– Cine are încredere să îţi dea copiii pe mînă, dacă tu faci droguri?” zice fata într-un acces de sinceritate, ușor explicabil prin cîteva teorii neurochimice.

Urmează hăhăiala previzibilă, iar eu recapitulez studiile plicticoase privind acţiunea THC asupra sistemului nervos central în timp ce elevele de la arte pleacă în căutarea unor ziduri vechi pentru studii.

Într-un alt colţ al parcului, o ceată voioasă de pitici au venit de la grădiniţă și strîng castane pe care le împart în trei cercuri desenate de educatoare pe asfalt: mari, mijlocii și mici. Cercul pentru castanele „mijlocii” este cel mai plin. Aceasta a fost prima lecţie de viaţă. Săptămîna viitoare să aduceţi bani pentru hîrtie igienică.

 

 

 


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: