ce face o mamă când vede un second-hand?

Intră neapărat.

Nu-i rău, n-am nimic cu asta.

Obişnuită cu bebe la purtător, sunt destul de setată pe tot ce-i în jur, în principal pitici. Şi-i văd. Am fost  atenţionată că „o să mi-o iau pe chestia asta” , de la vreo mămică prinsă de febra shoppingului.

Azi. Pe Independenţei, second-hand. Cărucioare cu pitici în faţă magazinului. Lângă, o fetiţă şi un băiat. Strângeau castane, ea de pe trotuar, el dintre roţile maşinilor care treceau în viteză pe prima bandă. Cred că avea 6-7 ani. L-am rugat să rămână pe trotuar, vin maşini. Castane frumoase sunt şi pe trotuar, i-am zis. Destul de răzvrătit, cum trecea maşina, cum sărea pe şosea să-şi ia cine ştie ce castană specială. Urma să-l trag de mână, apare maică-sa în uşa secăndului. Îşi cheamă odrasla, il roagă s-o aştepte pe scări. Nu m-a scutit de privirea gen „ce te bagi, doamnă?”.

În timp, mi s-au adunat experienţe pe tema. În centru, pe pietonal, second-hand. Cărucior în faţă, plânset înnăbuşit, omuleţ de câteva zile. Pe burtă sau mai exact, în cap. Dau să trec, îmi spun că nu mai reacţionez, nu-i responsabilitatea mea. Omuleţul scoate un hârşâit, apoi nimic. Mă întorc, fie ce-o fi. Urlu în uşa magazinului: „al cui e copilul?!” Iese o domnişoară ce părea a fi cu rimelul de ieri. Se uită furioasă la mine, apoi la prunc, doar ea-l pusese aşa, ce are ACUM? Era vânăt bietul, body-ul descheiat, plin de lapte la gură. Am plecat tulburată.

În faţa aceluiaşi magazin de pe Independenţei. Azi observ că s-a refăcut acoperişul, dar până nu demult, era putred, lipseau ţigle şi stăteau să se desprindă bucăţi din tencuială. Ocoleam locul de fiecare dată. Cărucior cu pitic, aşişderea. Exact sub streaşina putredă. Îşi aştepta mama, cuminte. Am intrat, am întrebat de o mamă:  „doamnă, vă rog mutaţi căruciorul puţin mai încolo, uitaţi, acoperişul e coşcovit, pică chestii”. Băh, găina se uită mai interesată de subiect decât mama fiinţa asta. Nu şi-a obosit trupul prea mult, i-a dat o împinsătură căruciorului şi şi-a continuat căutatul printre cârpe.

Un ultim moment, să nu plictisesc. Cel mai regretat, din păcate. Acelaşi gen de magazin, acelaşi gen de imagine. Doar că de data asta era un pitic de doi ani, fără centură, în cărucior. Sau aproape, pentru că se scursese cumva şi rămăsese prins cu capul de bara din faţă. Bietul, vroia să evadeze, numai că nu i-a reuşit. Avea o poziţie bizară, jumătate pe sol, jumătate prins în cărucior. N-am chemat nicio mamă, l-am prins de umeri şi l-am tras înapoi. Dar a ieşit maică-sa fiara. L-a lovit peste cap ameninţându-l că dacă nu-i cuminte, nu primeşte şi nu-l duce şi nu-i ia. Ceva ce-şi dorea el, bietul.

Ce-o fi în magazinele astea? Sigur ceva de spălat creierul, altă explicaţie n-am.

În magazinele în care intru, iau piticul cu mine. Neapărat. Vedere periferică bună, mulţumesc. De la educaţia/memoria vizuală mi se trage.

Doar că mi s-a ascuţit 🙂 de când sunt mamă. Aşa am auzit.

foto