pe modelul veveriţei neostenite, aşa mişc eu lucrurile
dacă-s lucrări sau obiecte de artă, cu atât mai bine, interesant, palpitant şi fără de întârziere 🙂
le pun în spaţii diferite, TREBUIE să le văd şi aşa
importante-s vecinătăţile, adică ce înconjoară obiectul, trebuie neapărat să fie complementare
aş putea deraia pe temă cât rezistă interlocutorul, desigur
cât îşi trage suflarea, eu cotrobăi
şi le găsesc uneori lipite pe spatele altor lucrări
iat-o!
nu te aşteptai, aşa e?
e un crochiu din 2007-2008, cred
TREBUIE să găsesc un folder cu foto făcute după desene de-ale mele făcute pe o tablă magnetică.
dimineaţa desenam, la prânz foto, seara pregăteam suprafaţa pentru a doua zi, adică o ştergeam
TREBUIE 🙂
Artification | blog de pus în ramă 
25 octombrie 2011 at 19:56
Crochiul tau ma duce cu gandul ( mai exact partea lui stanga ) la o gala a premiilor Oscar din urma cu ceva ani, gala la care cantareata islandeza (parca) Bjork, nominalizata pentru un rol dintr-un film, s-a prezentat cu o rochie gen tutu care forma corpul unei lebede iar sustinerea rochiei erau gatul cu capul lebedei, aduse ingenios pe dupa gatul artistei. I se puteau vedea ochii (de sticla evident) si ciocul lebedei cu multa claritate.
Tin minte cat de siderata si chiar scandalizata s-a aratat lumea Hollywood-ului la asa excentricitate. Brusc, americanii s-au dovedit a deveni de-un puritanism pe care nu l-am vazut manifestandu-se la ororile pe care si le pune pe ea Madonna spre exemplu.
25 octombrie 2011 at 21:50
Da, comparaţia e măgulitoare, îmi amintesc rochia. „Dialogul” dintre cele două se vrea a fi unul real, între existenţe independente. Sper că n-am fost prea abstractă 🙂 Lucrarea a apărut citindu-l pe Borges. Există un ciclu de lucrări făcute în acea perioadă, puternic influenţat de autor.