femeile din viaţa lui brâncuşi

am avut o perioadă în care am evitat să citesc biografii, memorialistică sau „reacţii de-ale cunoscuţilor”

în anii liceului am citit tot ce-a apărut la editura meridiane, biografiile pictorilor şi artiştilor, extrem de interesată de traseul privat al fiecăruia

mi-a trecut şi am trecut🙂 la albume de artă, mulţumindu-mă cu dispoziţia estetică pe care mi-o provoacă vederea unor lucrări

fuseseră nişte clipuri publicitare cu albume de artă, primite la cumpărarea unui ziar  – ele sunau cam aşa: ” vei descoperi secretul lui da vinci, vei afla cum şi în ce condiţii a rămas van gogh fără ureche, cu câte femei s-a iubit picasso…” – mi s-au părut inoportune şi sfidătoare la adresa autorilor

am primit prin mail, link către un blog de pe reteaualiterara, blogul scriitorului Miron Manega

aici am găsit un material bine documentat despre „substanţa lăuntrică” a creatorului Brâncuşi🙂

l-am citit tot, e excepţional

cu voia autorului, voi prelua un fragment în care apare Peggy Guggenheim, un personaj extrem de important în arta plastică şi de ce să nu recunoaştem, tare frumoasă

„Peggy Guggenheim (1898-1979) a fost supranumită “amanta modernismului” (Mistress of Modernism). În realitate i se potriveşte mai bine “amanta moderniştilor”. Chiar ea a recunoscut, în memorii, că a avut « sute de iubiţi şi iubite » şi că prin venirea în Europa, la vârsta de 22 de ani nu urmărea alceva decât căutarea «aventurilor sexuale şi artistice».

S-a născut în New York, într-o familie foarte bogată de evrei americani. Tatăl ei, Benjaminn, un prosper om de afaceri, a fost una dintre victimele scufundării Titanicului, în 1912. La vârsta de 22 de ani, Peggy Guggenheim avea o alocaţie anuală de 22.500 de dolari, cu care nu avea ce face. Viaţa din America o plictisea, aşa că a hotărât să traverseze oceanul. În 1939 se afla la Paris, unde a început să achiziţioneze lucrări valoroase la preţuri mici.

Momentul era cât se poate de prielnic, căci marii artişti moderni se pregăteau să părăsească Parisul, din cauza războiului, vânzând tot ce aveau „pe stoc”. De la Constantin Brâncuşi voia să cumpere o variantă a „Păsării în văzduh”. Artistul a fixat însă un preţ cu care colecţionara nu era obişnuită: 4.000 de dolari. Peggy a înghiţit în sec şi a spus că nu are aceşti bani. Brâncuşi i-a spus „Au revoir, madame!” şi a închis discuţia.

Peggy Guggenheim în 1940 şi „Pasărea în văzduh”

Refuzul lui Brâncuşi de a vinde „Pasărea în văzduh” sub preţul de 4.000 de dolari nu era vreo formulă de negociere, era pur şi simplu hotărâre. Ceea ce Peggy nu putea să creadă, ea fiind în primul rând negustor. Aşa că s-a hotărât să-l seducă. Nici lui Brâncuşi nu-i displăcea americanca, aşa că… s-a lăsat sedus. Ba i-a găsit şi un diminutiv de alint noii sale iubite: „Peghiţa”. Iar „Peghiţa” a sfârşit prin a se îndrăgosti de artist, pe care-l descrie, în cartea sa, „Out of This Century”, ca fiind „un amestec de ţăran viclean şi Dumnezeu adevărat”.

Relaţia lor a durat aproape un an, până în iunie 1940, când Peggy a fost nevoită să părăsească Parisul. În tot acest timp, n-a putut renunţa la ideea de a cumpăra „Pasărea în văzduh” la un preţ mai mic decât cel fixat de artist. Fără succes însă. Se pare că instinctul oltenesc al sculptorului simţise interesul negustoresc al americancei, ceea ce îl enerva şi-i alimenta încăpăţânarea.

Peggy Guggenheim în diferite momente ale vieţii: 1924, 1945 şi 1960

 „Peghiţei” nu-i venea să creadă că iubitul ei, cu care trăise atât de intens anumite plăceri în dormitorul acela primitiv de „şantier”, refuza să-i facă această favoare. Toată strategia ei evreiască se dovedea inutilă în faţa acestui oltean încăpăţânat. Furioasă, într-o zi l-a părăsit. Nu pentru mult timp însă. Şi-a dat seama că nu-şi poate permite să rateze „Pasărea în văzduh”, aşa că a reînnodat relaţia, acceptând preţul impus de Brâncuşi. Dar în franci francezi, la echivalentul sumei în dolari.

„Peghiţa” făcuse însă o manevră financioară, cumpărând franci din America la un preţ avantajos, ceea ce i-a adus o economie de 400 de dolari faţă de cursul european. Brâncuşi a aflat, s-a enervat şi era cât pe ce să-şi ia „pasărea” înapoi. Cu chiu, cu vai, s-a lăsat înduplecat, dar punând condiţia că nu i-o dă imediat, ci numai după ce o mai şlefuieşte.

Trei lucrări de Brâncuşi aflate în colecţia lui Peggy Guggenheim: „Muza”, „Măiastra” şi „Pasărea în văzduh”

Relaţia a continuat, dar nu pentru mult timp. Pe la jumătatea lunii mai 1940, faimoasa linie Maginot era străpunsă de nemţi, care au început ocuparea Franţei. În mod fatal, Peggy trebuia să se întoarcă în America. Într-o zi din iunie 1940, s-a dus să-i ceară lucrarea. „El mi-a adus Pasărea la maşină – povesteşte americanca în „Peggy Guggenheim and Her Friends”) – , cu lacrimile curgându i pe obraji. Nu ştiu dacă plângea pentru că nu voia să se despartă de sculptura lui sau pentru că nu mă va mai vedea niciodată”. ”

aici se pot citi restul materialelor

p.s. 1 am luat spre recitire „Scrisori către cei de-acasă” – Emil Cioran

p.s. 2 mail-ul mi-a fost expediat de către poeta Adriana Barna, cu siguranţă nu se gândea că-l voi aborda pe blog

mulţumesc


2 responses to “femeile din viaţa lui brâncuşi

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: