5 întrebări cu temă – interviu cu poeta adriana barna

1. „Lentile de contact” a existat pe internet cu mult timp înainte de a fi publicată. Care crezi că sînt avantajele și dezavantajele tipăriturilor în acest pseudo-conflict cu mediul on-line?

Poemele acestei carti au fost expuse pe net in reteaua literara. Au putut fi citite imediat dupa ce ele au fost „comise„. E ca si cand ai fi putut sa vezi o poarta, o masa, un pat, o biblioteca, un frigider, un tablou si sa iti inchipui cum ar arata o casa, care ar cuprinde toate aceste obiecte. ” Lentile de contact” exista ca obiect finit datorita tie, Georgiana, datorita graficii care intregeste precum pielea: corpul cartii. Exista, mai apoi datorita lui Gavril Tarmure care a avut bunavointa de a o tipari in conditiile grafice cunoscute. Am inchegat astfel, o lume. Cred ca cele 33 de poeme pot alcatui o imagine care sa se poata impregna in mintea cititorului cu gust si cu miros cu tot, dupa ce cartea va fi fost pipaita pagina cu pagina. Daca mai adaugam audiobook-ul, cred ca lumea asta poate sa fie cunoscuta si prin auz . Daca adaugam faptul ca vocile care o rostesc sunt ale Adei Milea, Bogdan Burlacianu, Mihai-Liviu Deldegan, Ion Burhan, Nino Seghedi, ale unor prieteni aflati in Belgia, in America, in Olanda, cei care mi-au trimis lectura lor la „piesele componente„ ale acestui angrenaj, cred ca deja vorbim despre un ceva existent. Specialistii care s-au pronuntat pana acum asupra cartii: Ovidiu Pecican, Ioan Moldovan, Igor Ursenco si Ion Bogdan Lefter care a girat cartea la GAUDEAMUS  mi-au dat speranta ca isi gaseste loc in Cetatea Poeziei.

Nu cred in conflictul dintre mediul real si cel virtual. Eu spun mereu ca nu poti lua lumina de la intuneric. Iei lumina de unde este lumina. Daca o gasesti intr-o carte tiparita o iei de acolo, daca o gasesti undeva on-line o poti lua, daca ai nevoie de ea.

Daca intunericul e cel pe care il cauti, oh, e la indemana sa il iei aproape de peste tot.

Eu m-am bucurat cand bloggeri necunoscuti au preluat poeme (cuprinse in carte) in blogurile lor, am considerat ca e un semn ca poemele sunt „prizate„ ca sa zic asa – si de tineri cititori. Eu ma bucur foarte tare ca traiesc un timp in care computerul scurteaza distantele dintre noi. Ma bucur si de lectura aristocrata a unei carti de poezie careia ii pot intoarce  paginile. Ma bucur si cand pot atinge un vechi pergament sa pot simti cu buricele degetelor relieful lasat de literele insiruite. Ma bucur de ferecaturile unor vechi carti care au dainuit pana azi si care vor mai infrunta timpurile. Ma bucur ca am toate acestea.

Deosebirea fundamentala intre cartea on-line si cea tiparita e una de stocare. E comod sa stochezi o biblioteca pe un stick si incomod sa stergi de praf cartile tiparite, dar nu se exclud cele doua posibilitati. Pe de alta parte, un manuscris pastreaza energia genuina a autorului. Poti intra instantaneu pe aceeasi lungime de unda cu donatorul acestei energii, lucru care nu se intampla cu cartile on-line.

Oare ce ar fi raspuns Emily Dickinson la intrebarea asta ?

2. Care poate fi rolul poetului în cetatea secolului XXI?

Poezia a inceput cu primele preotese care au oficiat in temple. Mult mai tarziu s-au alaturat barbatii care au preluat-o, iar apoi i-au croit un destin de sine statator. Poezia a fost cea care a slefuit limba unei comunitati lingvistice, mai apoi, cea a unui popor. S-a alaturat misterelor eleusine, teatrului si l-a facut inteles. S-a alaturat muzicii, pe care ulterior a incorporat-o. Dadaistii au gonit din poezie povestea pentru a-i cauta esenta pastrata in sticlute mici. In vremuri de razboi poezia a imbracat uniforma de gala, sau a coborat in transee; au fost perioade in care poezia a marsaluit wagnerian, lasandu-si aura metafizica pe prag. Poezia a imbracat camasa lui Christos prin intermediul lui Efrem Sirul si a atator sfinti care ne-au dat rugaciuni tamaduitoare. Acum, la inceput de secol XXI poezia s-a apropiat de proza, despodobindu-se de atat de greu-castigata metafora. Rolul poetului e acela de sclav al marii doamne, refacandu-i conturul, lustruindu-i pantofii, imbracand-o cu haine potrivite acestor ani. Cum altfel ar putea ea circula in metrou, cum altfel s-ar putea ea plimba cu TGVul ? Cum altfel si-ar putea ea gasi loc in  mediul virtual?  Noi suntem cei care o facem sa se exprime, poezia ne traieste pe noi.

3. În ce fel s-a schimbat cititorul de poezie în ultimii 15 ani?

Poetii continua sa scrie dupa chipul si asemanarea lor, pentru cititorii care cer continuari la directiile odata proiectate. Noua directie e cea a apropierii de naratiune, iar poetii douamiisti romani au au coborat poezia in strada purtand-o prin cotloanele putin frecventate lingvistic ale unor fapte reprobabile. Cititorul ia ceea ce i se potriveste din ceea ce i se da. Cititorul inversunat ia poezia cu poet cu tot, pentru ca in acel loc gaseste ceea ce cauta. Eu asa procedez. Ma leg sufleteste de cate un autor pana la moarte. Alti autori imi sunt sprijin perioade lungi de timp, dar dispar in ceata, daca un alt foc se aprinde. Caut Poezia. O iau de unde o gasesc. Uneori o gasesc iar si iar la acelasi autor. Sunt si eu cititor. Am trecut in secolul XXI. Oare m-am schimbat ?

4. Nu știu cît timp ai avut și cît ai apucat să vezi din tîrgul de carte, dar care crezi că sînt cele cinci cărți pe care ar fi trebuit să le cumpăr neapărat de la Gaudeamus?

De la GAUDEAMUS ar fi trebuit sa iei acasa cativa autori in carne si oase si sa ii pui in raft  sa poti discuta cu ei din cand in cand in afara corpusului cartii. ”Fatza catre fatza „ – vorba (titlului) lui Andrei Plesu. Targul era precum un oras in care casele aveau usile deschise. In fata, in  centru, ocupand un spatiu care facea ca scarile de la intrare sa devina un amfiteatru in momentul unei lansari se afla editura HUMANITAS. Invitata de onoare Italia ocupa cu eleganta centrul. Editurile mici locuiau in rulote la periferie. Toti impreuna – autori, cititori, critici pe post de indrumatori – alcatuiau o comunitate de prieteni. Zumzetul de fond provenea de la cele circa 30 de lansari simultane, tinand cont ca au fost peste 650 de lansari de carte… Am iesit de acolo precum o masina dintr-o spalatorie auto, dupa ce a fost samponata si trecuta prin culoarul cu perii care au facut sapunul spuma. Va trebui sa o vreme  sub o cascada sa imi cada clabucul. Nivelul grafic al cartilor expuse s-a ridicat atat de mult incat cred ca te-ai fi pierdut uitandu-te admirativ la copertile unor carti. Nu cred ca un targ de carte e locul in care sa cauti autori necunoscuti,  ci e locul in care sa mergi tintit spre un domeniu anume, sau  spre un autor deja cunoscut. Cu orice gand ai fi intrat, te-ar fi furat peisajul, cred ca ai fi facut alegeri circumstantiale. Daca ai fi locuit cu mine pe perioada targului  la prietenii mei Anemari si Calin, intr-un apartament ocupat de un porumbel ranit aflat in tratament pana in ziua in care va putea zbura din nou, cred ca Bucurestiul ti-ar fi parut uman, iar targul de carte ar fi fost cireasa de pe tort.

5. Întrebarea fatidică: ce planuri de viitor ai?

Lucrez deja la o carte in care adun poemele de la Valparaiso si pe cele din Thassos.

N-as vrea sa intervin cu sufletul meu de acum peste acele insemnari ale mele de demult, dar aproape am gasit o cale de alaturare a acelui timp cu ceea ce mi-a ramas in minte din acele calatorii. Sunt mirosuri pregnante stocate in memorie, carora va trebui sa le dau glas prin cuvinte. Mi-as dori mult sa imi duc la bun sfarsit lucrarea. Am o piesa de teatru „Kilometrul 0 p.m. „ care se cere imbracata in haine noi. Ma astept din moment in moment sa spun lucruri pe care le simt acum, intamplari ce stau sa se intample. Imi doresc sa am putere sa traiesc toate astea plenar, fara rest. O fi oare indeajuns pentru o viata de om?

imagini de la lansarea „Lentile de Contact”  – Gaudeamus – târgul de carte 2011

.

 autoarea si prietenii care au lansat cartea: Ion Bogdan Lefter, Gavril Ţărmure, Ada Milea, Ion Burhan, Ioan Seghedi şi Bogdan Burlacianu

imagini cu autoarea 

(prin Bucureşti)

Bogdan Burlăcianu citind Lentile de contact

Publicitate