cum se face

Povesteam, înainte de vernisajul lui Cristi, despre cum mai poate un artist să atragă atenția asupra lui în aceste vremuri de suprastimulare informațională. La nivel național se poate așa sau așa. Dar poți spera chiar la acoperire internațională dacă îți programezi nașterea în interiorul unei galerii de artă.

În momentul discuției mi-am imaginat 20 de „voluntari” pe care artistul îi dispune după criterii estetice de-a lungul pereților unei galerii și îi împușcă în cap din diferite unghiuri în aplauzele extaziate ale publicului cunoscător.

Criticii dau ochii peste cap în extazul vizionării actului creator, cîteva domnițe avide de culturalizare la normă leșină grațios. Cadavrele sînt extrase în timp ce lumea se înghesuie la pișcoturi iar vernisatul dă autografe amatorilor direct pe piele cu fierul înroșit. Urmele de creier și sînge rămîn pe ziduri timp de 3 săptămîni, după care lumea va reintra în blazata așteptare a următorului „big thing”.

Mi-am amintit de discuție aseară, citind un material din New York Times. Dap, încă încerc să ajung snob hipster, așa că o listă cu artiști necunoscuți prezintă potențial: Mart Meyers din Dallas (fotograf, suprinde cu camera fiecare clipă trăită), Ju Hu (a testat maleabilitatea cursului timpului încercînd să lipească la loc frunzele căzute din copacii lîngă care a campat într-o toamnă), Rosalie Starr (sculptor, decedată în 1969, lucrările sale fiind descoperite doar recent), East Coast Swiper (pictor, folosește doar fecale și expune în toaletele din New York și alte 4 state din zonă).

Artiștii necunoscuți au nevoie de o rampă de lansare, iar pentru 100 dintre ei, incluzîndu-i și pe cei de mai sus, aceasta s-a numit „Seek: 100 in 2011”, un catalog de 412 pagini, prezentat și analizat de doi curatori. Lucrările sînt precedate de cîte un text despre viața și opera artiștilor. Catalogul include mostre din practic fiecare tehnică de artă vizuală disponibilă, materialele folosite ajungînd pînă la fluturi, licheni și plumb. Un slideshow cu cîteva din lucrările incluse în catalog e aici.

Însă…Nota de pe ultima pagină ne informează că un singur artist este responsabil pentru toate lucrările din catalog. Shea Hembrey (37) i-a inventat pe cei 100 de artiști, dar și pe cei doi curatori. În ultimii doi ani le-a creat viețile, le-a cumpărat materialele și le-a terminat, editat, asamblat și publicat lucrările. Cu scopul de a-și răspunde la întrebările despre sensul artei (spune el) sau de a atrage atenția vreunui mogul al artei (spun criticii care au nu au apreciat lucrările „naiv postmoderne” din paginile catalogului, dar și cei care le-au găsit încîntătoare, tocmai prin aerul de păcăleală).

Indiferent de mijloacele alese, omul și-a atins obiectivul. Lungimea articolului de aici e dovada cea mai clară că a reuşit să atragă atenţia asupra sa. Dar și-a mai cîștigat și dreptul de a se plînge de greutatea accesului la artă, în timp ce o copie a catalogului său costă 1000$.

Ipocrizia e cel mai mic preț de plătit pentru cele 15 minute.

Photo Credit: Jori Klein


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: