saul leiter – fotografie şi pictură

Există întotdeauna figuri umane în fotografiile color ale lui Leiter, chiar dacă sînt rareori prezentate direct sau privilegiate ca și personaje principale. În schimb, își iau locul în scenă ca și forme depresonalizate privite în mișcare, din spate, ca o reflecție sau prin filtre, cum ar fi o bucată de sticlă aburită care le distorsionează. În Walking (1956) ambele figuri sînt blurate și par a se topi în împrejurimi și este ușor să pierzi din vedere femeia cu haină întunecată de lîngă compania mai luminată. Fotograful privește în afară din interior iar reflecțiile verticale de diferite tipuri complică scena; sursa reflecțiilor ferestrei și ușii care taie personajele este o enigmă nerezolvabilă. Literele comprimate vizual – un F și un E inversate – adaugă la verticalitatea imaginii și aceste cifruri plutesc în paralel cu femeia îmbrăcată deschis ca și paranteze care-i arată capul și mijlocul. Totul în imagine este fluid, instabil și indeterminat, totuși piesele se îmbină pentru a demonstra că alte niveluri de posibilitate și semnificație pot fi găsite în oricare moment trecător dacă îi acordăm atenția noastră. Imaginile lui Leiter fac asta din nou și din nou. Precum au observat separat poeții W.B. Yeats și Paul Éluard: „Există o altă lume, dar este în aceasta.” – Blog: Rick Poynor 

„Probabil că am fost iresponsabil. Dar parte din plăcerea de a fi în viață este că nu am luat totul atît de în serios ca oricine.

                                                                                                            Saul Leiter

.

pictură

sursa

sursa

SURSA FOTO


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: