cine e doamna cu pardesiul roşu?

Să zicem că ai un loc unde-ţi duci copilul cât timp tu eşti la slujbă. O grădiniţă, o creşă. Trec cele opt ore, după care te întorci într-un suflet după el. După copil, aşa e. Grupa de vârstă 2-3 ani. La plecare, îl îmbraci pe un pat special amenajat pentru asta, un fel de masă de înfăşat pe care încap trei copii. Cu părinţii anexaţi. Uneori ai ”şansa” să-ţi îmbraci copilul (durează uneori până la zece minute, e un întreg proces) în compania unei mame femei care îşi aduce dimineaţa copilul la grădiniţă cu câte-o altă jucărie. De înţeles, uneori nu-l poţi scoate pe uşă decât cu câte ceva în mână. Până ajungi la grădiniţă, jucăria dispare, nu-i aşa? De aceea s-au inventat poveştile. Una în care ”ia te uită ce frumos e acel copac, îl aşteptăm să înmugurească…” timp în care jucăria dispare în geantă/plasă. Nu, trebuie să ne vadă lumea că avem. Şi ne manifestăm pe toate planurile. De obicei doamna dă tonul, prin pardesiu. Roşu, cu mulţinasturi mari. Dar să nu ne îndepărtăm de subiect, că abia acum începe.

Deci copil cu jucărie la grădiniţă. Încă alţi douăzecişitrei de copii, de la unu la trei ani. Ei se joacă. Asta ştiu cel mai bine. Dacă văd o jucărie nouă, o vor. Unii se şi încaieră de la ea. Plâng, zbiară, urlă şi se tăvălesc pe jos. Bănuiesc că între timp jucăria este pusă de către doamnele îngrijitoare pe un raft, spre a nu mai fi subiect de bătălii între bebeluşi. Cum ziceam, după opt ore copiii sunt scoşi pe rând din sală şi înainte de a-i scoate în viscol, trec pe la patul unde sunt îmbrăcaţi. Mama femeia cu pardesiu ştie un singur lucru: „arată tot!”

Pune copilul pe pat, apoi jucăria (de ex. o maşinuţă cu lumini). Strategic. Urmezi tu. Doamne fereşte! Copilul tău de doi ani se tot zbate să ajungă la ea. E talentat la asta, aproape că-ţi dispare dintre degete, e aproape de maşinuţa. Uh, mai are puţin şi o poate lua în mână! Ridică mânuţa s-o apuce, femeia cu pardesiu i-o ia de sub nas şi-o mută PUŢIN mai încolo.

– ”Nu-i voie!”

Îşi continuă treaba. Copilul ei se uită triumfător la copilul tău.

(urmarea e previzibilă)

Notă 1: Cine e „femeia cu pardesiu”?

A suferit în copilărie, n-a avut de niciunele, se uita cu jind la jucăriile celorlalţi copii. Şi-a zis în barbă că se va răzbuna. Şi-a luat de soţ pe cel care-i putea umple golul şi toată existenţa ei se bazează pe acumulări materiale.

Notă 2 : Da, se întâmplă. Iei o jucărie cu tine pe care i-o mai dai copilului să stea la orizontală cât îî dai ştrampii, pantalonii pe el. Nici n-o fluturi pe sub nasul altor copii, nici n-o etalezi. Dacă o vede alt pitic, i-o dai lui să se joace puţin şi-ţi calmezi propriul copil, dacă e cazul. Aşa îl înveţi şi pe viitorul adult că e uman să împarţi.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: