soirs.wordpress.com, oricând

     

Nu mai ştiu cum defineau germanii de extremă dreaptă ‘estetica evreiască’; pentru ei era vorba pur şi simplu de artă degenerată.
       Este o estetică în fărâme. Friabilă. Vulnerabilă. Ai impresia că orice tablou stă să se sfărâme, că imaginile, casele, siluetele, prinse cu bolduri, nituri şi copci, se vor prăbuşi la pământ. Ceţuri şi umbre, contururi tăioase, vulnerabilitate de esenţă a lumii. Nu ştiu dacă există o estetică ‘evreiască’ derivativ al unei conştiinţe iudaice. Ştiu că îmi place tot ce s-a întâmplat acolo (avangarda etc.). Nu ştiu de unde vine: criză identitară, nostalgia originii – habar n-am. E o culme a onestităţii în raport cu aventura umană. Fiecare tablou spune: aparent lumea e solidă, dar în spatele imaginii tale nu este decât asta. Şi urmează: linii, dreptunghiuri descompuse, cioburi, fâşii, puncte. În culori sumbre sau contrastate sumbru (chiar şi exuberanţa e sumbră). E colosal. Tablourile lor (Alma Redlinger etc.) vădesc frică. Angoasă. Neîncredere. Un doliu continuu, o melodie obsesivă, un zvon de destrămare. Poţi lua orice tablou făcut atunci: nu e ‘frumos’; transmite nelinişte. O nelinişte esenţială: inadecvarea generală la iluzie, la basmul lumii. Lucrările tremură.

preluare integrală de pe soirs.wordpress.com