primăvară

inaugurarea salonului „Doamne-Ajută”

 

nu-ţi uita rozariul, programarea se anulează din oficiu

cea mai frumoasă călătorie

Ceasul electronic din cabină arată 23:04, cu cifre roșii. Mecanicul de locomotivă deschide pe furiș o cutie de lapte praf Nan 2. Laptele praf este pentru bebeluși. Se combină diferite substanțe și rezultă un substitut chimic pentru laptele matern, deși nu îl poate înlocui. Bebelușii stau nouă luni în burtica mamei lor și acolo nu-i doare nimic.

Locomotiva este un vehicul motor de cale ferată cu sursă de energie proprie sau străină pentru producerea forței de tracțiune necesară la remorcare. Locomotiva în care mă aflu funcționează cu electricitate și face un zgomot asemănător cu cel făcut de o mie de aspiratoare pornite deodată.

Mecanicul ascunde sub scaun cutia de lapte praf și se uită îngrijorat în jur. Niciodată în față, unde fulgi grași de zăpadă apar brusc din întuneric și, în aceeași secundă, dispar lipiți de geamul locomotivei. Inutilă atîta precauție, dacă mă întrebați pe mine. Oricum aproape nimeni nu urcă aici și, chiar dacă mecanicul își face milă și acceptă din când în când cîte un pasager clandestin, acesta se simte atît de stînjenit și de neliniștit încît ultima lui grijă este să se întrebe de ce

klimt -150 de ani

Deși ziua lui va fi abia pe 14 iulie, evenimentele prilejuite de sărbătorirea a 150 de ani de la nașterea lui Gustav Klimt sînt în plină desfășurare la Viena. Zece muzee au vernisat deja expoziții urmărind diferite aspecte ale creației artistului.

Din 24 mai pînă la sfîrșitul lui august, la Neue Galerie, în New York, Klimt va fi sărbătorit printr-o expoziție ce va cuprinde cele mai noi achiziții ale galeriei, incluzînd fotografii inedite ale artistului, fie în atelier, fie alături de partenera sa, designerul de modă Emilie Flöge, cea cu care își petrecea vacanța de vară în zona Attersee din Austria. Cea mai importantă lucrare ce va fi expusă este portretul

Retrospectivă Lucian Pintilie la MoMA

Începînd de azi şi pînă pe 12 martie, filmele lui Lucian Pintilie sînt sărbătorite la New York în cadrul unei retrospective ce va include proiecţii ale filmelor regizorului român, precum şi prezentarea unui interviu de 17 minute cu acesta.

Lista filmelor ( preluată de aici):

– Niki Ardelean, colonel în rezervă (2003)

– Reconstituirea (1968)

– Duminica la ora 6 (1965)

– De ce trag clopotele, Mitică? (1979)

– Balanţa (1991)

– Un été inoubliable (1992)

– Prea tîrziu (1996)

– După-amiaza unui torţionar (2000)

– Tertium non datur (2006)

– Paviljon VI (1973)

– Terminus Paradis (1998)

 

Mi-aş putea paria salariul de bugetar pe o lună că ştirea asta nu va fi prea prezentă la noi în presă. Noroc cu pagina de arte din New York Times

Kraftwerk Über Alles

La începutul anilor ’90 era în plină desfăşurare perioada de explorări muzicale a puberului de atunci. O expediţie foarte haotică din cauza lipsei materialelor discografice şi a absenţei informaţiilor. O perioadă greu de imaginat acum, cînd telefonul îmi spune că s-ar putea să îmi placă şi Arcade Fire dacă prinde o piesă de Andrew Bird în playlist. Aşa că încercam să îmi stabilesc limitele unui teritoriu în care să mă simt acasă din punct de vedere muzical. Din ceea ce îmi mai pot aduce aminte acum, la o poartă aveam străjeri de nădejde (Napalm Death şi Disharmonic Orchestra). Pe acolo clar nu se putea strecura vreun intrus. Cealaltă poartă era Kraftwerk. Şi datorită lor am ajuns la toate muzicile pe care le ascult azi.

Mita electorală. Aşa NU!

Săptămîna asta am luat prima șpagă. Pentru că trăim într-o campanie electorală continuă. Și, contrar așteptărilor, am făcut-o cu zîmbetul pe buze, ba chiar am și mulțumit. Din două motive: cel lumesc este că aveam piticul în brațe (omul venise la ora la care copiii sînt luați de la creșă/cămin, și-a postat mașina în curte și a început să care pachete), iar cel științific este că nu aspectul neîngrijit sau gluga din cap te fac neinteresant pentru mituitorii electorali, ci lipsa copilului din preajmă. Îmi imaginez că, dacă ieșeam din cămin cu trei plozi, unul mai urlător decît celălalt, ne-ar fi transportat cu mașina pînă acasă și ne-ar fi manevrat interfonul. Dar, eh!

Deși vizibil, numele Candidatului nu contează, mai ales că nimeni nu știe pentru ce/cine sau de ce candidează. Aici nu facem politică, iar atunci când facem, o facem doar așa, de-amorul artei.

Pachetul (fig. 1) l-am băgat în geanta crăcănelului și am zbughit-o spre casă. Pentru că ne place să trăim periculos, pe linia subțire dintre sănătate și viroze/roșu’n gît/rubeolă/maiștiueuce am fi putut rămîne un pic în curte, să-i dăm Candidatului următoarele sfaturi și indicații prețioase, dar e mult mai satisfăcător să faci asta de la căldură, atunci când replica, dacă există vreuna, vine încet și poate fi aruncată în spam fără mustrări de conștiință.

În primul rînd, nu e frumos! A apărea cu cadouri inscripționate cu numele tău este o mîrlănie de cea mai joasă speță, mai ales atunci când le arunci în fața copilului și îți rîzi în mustață știind că părintele nu le poate refuza. Dap, se vede că omul are abilități de fin psiholog. Exista varianta de a lăsa alimentele la grupele copiilor, fără numele și adresa binefăcătorului. Exista varianta de a folosi banii pentru a cumpăra lucruri cu adevărat necesare pentru grădinițe (șervețele și ceaiuri de fructe, de exemplu). Dar

atât!

Fiecare ATM ar trebui să aibă o funcție prin care utilizatorul care îl folosește mai mult de 10 minute, fără nici un fel de finalizare, să fie apucat de gît, dat cu capul de pereți și aruncat în stradă avînd lipită pe frunte o adeverință că e prea prost ca să folosească un card, astfel încît angajatorul să-i poată da banii în mînă la sfîrșitul lunii.

Îmi place să cred despre mine că sînt răbdător, înțelegător, voluntar și plin de bunăvoință dar, dacă silabisești de cinci ori în zece minute, urmărind cu degetul: „Doriți să efectuați altă operațiune?”, dacă îți scoți șapte extrase de cont și apoi le compari, dacă nu faci diferența între 800 de lei noi și 800 de mii de lei vechi şi trebuie să dai un telefon ca să te lumineze un prieten, data viitoare voi prelua eu această funcție lipsă a ATM-urilor.

părerea mea (irelevantă) despre noul guvern

Conform principiului sănătos: „am o părere, dar nu sînt de acord cu ea”.

şi a văzut că e bine

„Consilierii locali ai municipiului Bistriţa au dat un acord de principiu pentru amplasarea în oraş a unei statui a liderului Deng Xiaoping, acesta fiind fondatorul socialismului cu caracteristici chinezeşti.” –citynews.ro

Bistriţa e un oraş frumos. Oamenii spun că era şi mai frumos înainte de ’89, dar eu n-am de unde să ştiu. Pe vremea aia mă luptam cu viscolul din Buzău, cu toate forţele mele de pionier la mîna a doua.

M-am pus în situaţia de a avea un musafir şi o zi de petrecut în oraş.