Category Archives: ce fac
adriana rodica barna – premiul pentru poezie
Lentile de contact
El vine să îşi ascundă pantofii abia cumpăraţi în biroul nostru,
aşează cutia lângă pungile cu ceaiuri din care bem zilnic.
Pleacă val-vârtej, aşa cum a intrat.
Stau la fereastră şi privesc trecătorii cu pantofi uzi
pasageri prin lume, cu feţe triste ca vremurile grele
pe care le trăim; unii vorbesc la telefon, sunt în altă parte
cu gândul, de parcă prezentul în care există îi scufundă
într-un abis din care vor sa iasă. Păşesc repede, pleacă sau vin,
mirosurile trec pe lângă ei fără să îi atingă, câinii vagabonzi
au şi ei lumea lor, zeii lor, risipesc şi ei timpul căutând.
Tripleţii născuţi în ciuda vremurilor mocnesc în căruciorul triplu.
Doi bătrâni intră la cârciuma de peste drum să dea pe gât
alcoolul care îi face să uite că lucrurile în care cred sunt
altfel rânduite, iar viaţa lor trece progresiv spre sfârşitul
pe care îl aşteaptă ca pe o eliberare.
Femeile trimise de la primărie scot florile din spaţiul public
şi le înlocuiesc cu flori proaspete de sezon. Fac grămezi mari
cu cele scoase cu rădăcină cu tot şi le aruncă în containere.
Sufletul meu e transparent, ca o lentilă de contact,
văd clar prin el,
iar ochii mei văzători se strămută spre copaci şi prind ceva
din foşnetul verde al frunzelor atinse de grindină.
De pe afişul uriaş postat vis-a-vis pe sinagogă
mă priveşte Marin Sorescu
cât doi Marin Sorescu unul peste altul.
Volumul de poeme în proză „Lentile de contact” a primit Premiul pentru Poezie (Ex Aequo) al Uniunii Scriitorilor din România pentru anul 2012 Citește în continuare
the end (acrylic, 2011) – jarek puczel
nu-s fan al genului, doar lucrarea m-a făcut s-o caut din nou. foarte senzuală şi materială în acelaşi timp.
ciudat că se poate
valea vinului. portrete
Mihai Ursachi. Lucian Valea. Cezar Ivănescu.
Toate trei au apărut în numărul 5-6 al Daciei Literare. Un număr dedicat Văii Vinului. Dedicat Casei Scriitorilor de la Valea Vinului.
Mă simt bine aici, mă simt privilegiată că am ajuns şi eu ” acolo sus, printre cetini plăcut mirositoare de brazi alpini şi ape gîlgîitoare minerale ce ţîşneau direct din stîncă, complet izolaţi de zgomotul şi furia lumii, cumva total în Ficţiune, Citește în continuare
ce devine geamul din bucătărie
când ai un Crăcănel
(decoraţiunile pentru fereastră le aveam – sunt cumpărate* -, azi am adăugat iarba şi floricele)
aruncă neapărat o privire şi pe site-ul scenica, aici vei vedea ce minunăţii facem, inclusiv pe ferestre
*cum e cu croitorul care are haina ruptă-n cot? aşa ajung eu să-mi bucur copilul cu o încropeală de zece minute, între papa şi pregătiri (repet, doar iarba şi floricelele sunt intervenţia mea, stickerele sunt cumpărate)
ea e mama mea
In urmă cu câţiva ani, un domn pe care-l apreciam pe atunci, mi-a ţinut o întreagă prelegere despre ”comunista zi de 8 martie”. Domnul, fiind un fel de guru local, m-a făcut să-mi pun întrebări, dar nu prea multe. Dacă eram de acord cu el în „toate cele plastice”, continuam să-l ascult şi „în cele lumeşti”. Mi-am sunat mama, i-am spus că este o zi ca oricare alta şi e momentul să renunţăm la formalităţi. Desigur, mama n-a reacţionat şi ziua s-a desfăşurat firesc, fără flori şi fără felicitări. De ce „desigur”? Pentru că mama m-a ascultat de fiecare dată. Am sunat-o nervoasă, am sunat-o plângând, am sunat-o fericită, am sunat-o să-i spun că m-am săturat de tot, să-i spun că vreau să fac o expoziţie personală, că vreau să mă mut, că vreau să-mi facă tartă cu fructe, că sunt dezamăgită, că sunt… Nu-mi amintesc să-mi fi spus vreodată că n-are timp să mă asculte sau că nu sunt la înălţimea aşteptărilor ei. Orice decizie am luat a fost îmbrăţişată şi de către ea. N-a intervenit vreodata, drept dovadă stau anii petrecuţi prin şcoli de artă. Cum nu şi-ar vedea mama pruncul economist sau măcar arhitect? Pictură? Dacă-i spui unei mame că Citește în continuare
continuăm cu forţa
N-am trecut bine linia dintre ’11 şi ’12 că trebuie să şi ridicăm scuturile.
Cei mici* nu obosesc niciodată. Ei cresc şi se odihnesc doar după ce-şi vomită toate frustrările.
Dacă observă, chiar şi cu coada ochiului că sufli şi priveşti înainte, ei consideră că e de datoria lor să-ţi întrerupă firele.
Micii aghiotanţi. Serioşi şi strâmbi. Degrabă şoptitori la ureche.
Să le cântăm un cântişel, poate-i mai îmbunăm.
Ştii că lucrarea-i a mea, e din 2006, titlul ei e ”Carpe Diem”, e ulei pe pânză. Şi e şi acum împachetată, fix cum a sosit de la o expoziţie din Bucureşti.
* egal meschin
Crăciun fericit!
Înger cu vioară – detaliu din ”Noua viaţă” 1910, Dante Aligheri
a/p; 30/40 cm; 2011
comentarii recente
calendar 2012
arhivă lucrări
de citit
Artification | blog de pus în ramă 