Category Archives: ce spune liviu

inaugurarea salonului „Doamne-Ajută”

 

nu-ţi uita rozariul, programarea se anulează din oficiu


cea mai frumoasă călătorie

Ceasul electronic din cabină arată 23:04, cu cifre roșii. Mecanicul de locomotivă deschide pe furiș o cutie de lapte praf Nan 2. Laptele praf este pentru bebeluși. Se combină diferite substanțe și rezultă un substitut chimic pentru laptele matern, deși nu îl poate înlocui. Bebelușii stau nouă luni în burtica mamei lor și acolo nu-i doare nimic.

Locomotiva este un vehicul motor de cale ferată cu sursă de energie proprie sau străină pentru producerea forței de tracțiune necesară la remorcare. Locomotiva în care mă aflu funcționează cu electricitate și face un zgomot asemănător cu cel făcut de o mie de aspiratoare pornite deodată.

Mecanicul ascunde sub scaun cutia de lapte praf și se uită îngrijorat în jur. Niciodată în față, unde fulgi grași de zăpadă apar brusc din întuneric și, în aceeași secundă, dispar lipiți de geamul locomotivei. Inutilă atîta precauție, dacă mă întrebați pe mine. Oricum aproape nimeni nu urcă aici și, chiar dacă mecanicul își face milă și acceptă din când în când cîte un pasager clandestin, acesta se simte atît de stînjenit și de neliniștit încît ultima lui grijă este să se întrebe de ce Citește în continuare


klimt -150 de ani

Deși ziua lui va fi abia pe 14 iulie, evenimentele prilejuite de sărbătorirea a 150 de ani de la nașterea lui Gustav Klimt sînt în plină desfășurare la Viena. Zece muzee au vernisat deja expoziții urmărind diferite aspecte ale creației artistului.

Din 24 mai pînă la sfîrșitul lui august, la Neue Galerie, în New York, Klimt va fi sărbătorit printr-o expoziție ce va cuprinde cele mai noi achiziții ale galeriei, incluzînd fotografii inedite ale artistului, fie în atelier, fie alături de partenera sa, designerul de modă Emilie Flöge, cea cu care își petrecea vacanța de vară în zona Attersee din Austria. Cea mai importantă lucrare ce va fi expusă este portretul Citește în continuare


Mita electorală. Aşa NU!

Săptămîna asta am luat prima șpagă. Pentru că trăim într-o campanie electorală continuă. Și, contrar așteptărilor, am făcut-o cu zîmbetul pe buze, ba chiar am și mulțumit. Din două motive: cel lumesc este că aveam piticul în brațe (omul venise la ora la care copiii sînt luați de la creșă/cămin, și-a postat mașina în curte și a început să care pachete), iar cel științific este că nu aspectul neîngrijit sau gluga din cap te fac neinteresant pentru mituitorii electorali, ci lipsa copilului din preajmă. Îmi imaginez că, dacă ieșeam din cămin cu trei plozi, unul mai urlător decît celălalt, ne-ar fi transportat cu mașina pînă acasă și ne-ar fi manevrat interfonul. Dar, eh!

Deși vizibil, numele Candidatului nu contează, mai ales că nimeni nu știe pentru ce/cine sau de ce candidează. Aici nu facem politică, iar atunci când facem, o facem doar așa, de-amorul artei.

Pachetul (fig. 1) l-am băgat în geanta crăcănelului și am zbughit-o spre casă. Pentru că ne place să trăim periculos, pe linia subțire dintre sănătate și viroze/roșu’n gît/rubeolă/maiștiueuce am fi putut rămîne un pic în curte, să-i dăm Candidatului următoarele sfaturi și indicații prețioase, dar e mult mai satisfăcător să faci asta de la căldură, atunci când replica, dacă există vreuna, vine încet și poate fi aruncată în spam fără mustrări de conștiință.

În primul rînd, nu e frumos! A apărea cu cadouri inscripționate cu numele tău este o mîrlănie de cea mai joasă speță, mai ales atunci când le arunci în fața copilului și îți rîzi în mustață știind că părintele nu le poate refuza. Dap, se vede că omul are abilități de fin psiholog. Exista varianta de a lăsa alimentele la grupele copiilor, fără numele și adresa binefăcătorului. Exista varianta de a folosi banii pentru a cumpăra lucruri cu adevărat necesare pentru grădinițe (șervețele și ceaiuri de fructe, de exemplu). Dar Citește în continuare


atât!

Fiecare ATM ar trebui să aibă o funcție prin care utilizatorul care îl folosește mai mult de 10 minute, fără nici un fel de finalizare, să fie apucat de gît, dat cu capul de pereți și aruncat în stradă avînd lipită pe frunte o adeverință că e prea prost ca să folosească un card, astfel încît angajatorul să-i poată da banii în mînă la sfîrșitul lunii.

Îmi place să cred despre mine că sînt răbdător, înțelegător, voluntar și plin de bunăvoință dar, dacă silabisești de cinci ori în zece minute, urmărind cu degetul: „Doriți să efectuați altă operațiune?”, dacă îți scoți șapte extrase de cont și apoi le compari, dacă nu faci diferența între 800 de lei noi și 800 de mii de lei vechi şi trebuie să dai un telefon ca să te lumineze un prieten, data viitoare voi prelua eu această funcție lipsă a ATM-urilor. Citește în continuare


şi a văzut că e bine

„Consilierii locali ai municipiului Bistriţa au dat un acord de principiu pentru amplasarea în oraş a unei statui a liderului Deng Xiaoping, acesta fiind fondatorul socialismului cu caracteristici chinezeşti.” –citynews.ro

Bistriţa e un oraş frumos. Oamenii spun că era şi mai frumos înainte de ’89, dar eu n-am de unde să ştiu. Pe vremea aia mă luptam cu viscolul din Buzău, cu toate forţele mele de pionier la mîna a doua.

M-am pus în situaţia de a avea un musafir şi o zi de petrecut în oraş. Citește în continuare


mesaj de interes public

Nu sînt foarte încîntat de Chomsky, omul politic, pe motive de socialism sindicalist, dar cred că cele 10 porunci ale manipulării ar trebui să fie repetate la televizor după fiecare pauză publicitară. În locul celor cu „consumaţi minimum doi litri de lichide pe zi”.

1. Să distragi permanent aten­ţia de la problemele sociale reale, îndreptând-o către subiecte mi­no­re, dar cu mare impact emo­ţio­nal. Poporul trebuie să aibă mereu mintea ocupată cu altceva decât cu problemele lui adevărate.

Citește în continuare


cel mai 2012 incoruptibil

Bun găsit! Ați apelat Linia Anticorupție. Linia Anticorupție este un
proiect al Ministerului Administrației și Internelor din România, prin
Direcția Națională Anticorupție, proiect cofinanțat de către Uniunea
Europeană prin Fondul Social European în cadrul programului „Investim
în Oameni!”. Următoarele informații nu reprezintă neapărat poziția
oficială a Uniunii Europene.

Pentru limba română, apăsați 1. For english, press „end call”.

Ați selectat limba română. Citește în continuare


cum se face

Povesteam, înainte de vernisajul lui Cristi, despre cum mai poate un artist să atragă atenția asupra lui în aceste vremuri de suprastimulare informațională. La nivel național se poate așa sau așa. Dar poți spera chiar la acoperire internațională dacă îți programezi nașterea în interiorul unei galerii de artă.

În momentul discuției mi-am imaginat 20 de „voluntari” pe care artistul îi dispune după criterii estetice de-a lungul pereților unei galerii și îi împușcă în cap din diferite unghiuri în aplauzele extaziate ale publicului cunoscător.

Criticii dau ochii peste cap în extazul vizionării actului creator, cîteva domnițe avide de culturalizare la normă leșină grațios. Cadavrele sînt extrase în timp ce lumea se înghesuie la pișcoturi iar vernisatul dă autografe amatorilor direct pe piele cu fierul înroșit. Urmele de creier și sînge rămîn pe ziduri timp de 3 săptămîni, după care lumea va reintra în blazata așteptare a următorului „big thing”.

Mi-am amintit de discuție aseară, citind un material din New York Times. Dap, încă încerc să ajung snob hipster, așa că o listă cu artiști necunoscuți prezintă potențial: Mart Meyers din Dallas (fotograf, suprinde cu camera fiecare clipă trăită), Ju Hu (a testat maleabilitatea cursului timpului încercînd să lipească la loc frunzele căzute din copacii lîngă care a campat într-o toamnă), Rosalie Starr (sculptor, decedată în 1969, lucrările sale fiind descoperite doar recent), East Coast Swiper (pictor, folosește doar fecale și expune în toaletele din New York și alte 4 state din zonă).

Artiștii necunoscuți au nevoie de o rampă de lansare, iar pentru 100 dintre ei, incluzîndu-i și pe cei de mai sus, aceasta s-a numit „Seek: 100 in 2011”, un catalog de 412 pagini, prezentat și analizat de doi curatori. Lucrările sînt precedate de cîte un text despre viața și opera artiștilor. Catalogul include mostre din practic fiecare tehnică de artă vizuală disponibilă, materialele folosite ajungînd pînă la fluturi, licheni și plumb. Un slideshow cu cîteva din lucrările incluse în catalog e aici.

Însă… Citește în continuare


un pas înainte

Cercetatorii de la Universitatea Stanford in California din Statele Unite au raportat ieri utilizarea cu succes a celulelor stem-induse din piele pentru a studia anomaliile neuronale asociate cu autismul.
Echipa de cercetatori, condusa de Dr. Ricardo Dolmetsch, a investigat celule de la pacienti cu o forma de autism cauzata de o mutatie intr-un canal de calciu – sindromul Timothy. Pentru prima data, pornind de la celule din piele recoltate de la acesti pacienti cercetatorii au obtinut neuroni in laborator. Cercetatorii au observat ca celulele derivate de la acesti pacienti genereaza mai putini neuroni care proiecteaza prin corpul calos si mai multi neuroni care produc noradrenalina si dopamina, doi neurotransmitatori importanti in creier.
Mai mult, utilizand aceste celule, echipa Dr. Dolmetsch a identificat o subtanta care reverseaza anomaliile neuronale prezente in celulele derivate de la pacientii cu sindrom Timothy. Articolul a fost publicat duminica in prestigioasa revista stiintifica Nature Medicine. Primul autor al articolului este un roman, Dr. Sergiu Pasca, care este postdoc in laboratorul Dr. Dolmetsch de la Universitate Stanford.
Potrivit directorului Centrului de Resurse si Referinta in Autism “Micul Print” Bistrita, Ana Dragu, descoperirea este cu atat mai Citește în continuare