lucrarea de azi: happiness is expensive – alejandro diaz

Happiness is Expensive, 2009 by Alejandro Diaz

and untitled work on paper by Vincent Valdez

„boudoir” – alexandru lupşe

N-a trecut mult timp de la expoziţia personală a pictorului Alexandru Lupşe. Galeria Arcade 24 (galeria UAP din Bistriţa) a fost timp de trei săptămâni locul în care s-au „odihnit” lucrările lui Alexandru. Cam scurtă perioada, ştiu oameni din ţară care şi-ar fi dorit s-o viziteze şi n-au mai apucat. Şi eu mi-am dorit să fac un tur al galeriei (din fotogafii) cu traseul lucrărilor şi vecinătăţile lor. Pentru că eu aşa le-am privit, narative şi deschise, în dialog unele cu celelalte. Prima cu a doua, a şaptea cu a treisprezecea, prima cu penultima şi tot aşa.  N-am reuşit pentru că mi-am tot propus să-mi găsesc mai multe ore libere într-o zi să le pot petrece în galerie. Când le-am găsit (şi am găsit şi trepiedul) a fost târziu.

Am reuşit totuşi să obţin câteva

armando marino

Căutam imagini „post Sandy” din zona 99 Commercial Street,  Brooklyn – aici e zona artei newyorkeze. Ateliere inundate, maldăre de lucrări distruse, artiştii reîntorşi după potop sunt depăşiţi de grozăvia lăsată în urmă de către furtună.  Rachel Beach (sculptor) uitâdu-se în jur:  „e ca moartea”  – atelierul ei a fost distrus în întregime, aici se aflau mare parte din lucrările strânse de-a lungul anilor.  Aşa am dat de Armando Marino.,  expus acum în 532gallery  – (galeria e deocamdată închisă din cauza uraganului) – artist newyorkez, născut în Cuba.

Lucrarea de mai sus, „The House of Colors” mi se pare profetică. Îmi pare ca şi varianta salvatoare a întregului dezastru  – o casă din culori, din materiale (materialităţi) adunate în timp, din stări şi bucăţi din trecut. Nu asta înseamnă casa, cuibul? Sună utopic, dar eu în continuare caut răspunsuri la întrebarea-mi: „nu aş putea oare să-mi pictez casa?”

„The House of Colors” face parte din expoziţia „The Waste Land”.

atelierul de pictură de la scenica

împlineşte azi-mâine, un an. Am început ambiţios, dimineţi multe cu cafea şi mai multă – ce putem face pentru copii, de unde cumpărăm materiale, ce-i interesează, cum îî putem învăţa lucruri care să-i incite şi să le şi folosească? Timpurile sunt altele, totul e rapid, n-avem timp, n-avem răbdare, totul trebuie să se petreacă în viteză, rezultatele să apară pe loc sau în următorul moment. Aşa începeau discuţiile cu Dora Baba, omul care a însufleţit Scenica.

În atelier facem echipă, eu îmi asum disciplina şi valoarea ei educativă, Dora planifică, e parte din tot procesul de  creaţie. Ne-a fost model la studiu portret,  vine cu referinţe proprii, e tare talentată  la desen şi ştiu că ne iubeşte. Voi ataşa mai jos fotografii din timpul cursurilor şi vei înţelege mai bine relaţia ei cu atelierul de pictură. N-am pornit la drum cu gândul de a face bani, dimpotrivă. Vrem oameni expresivi în jur, oameni cu preocupări , simţ valoric şi sensibili la ceea ce înseamnă cultură. Un astfel de mediu îmi doresc pentru Evan, fiul meu, aşa ştiu că îşi doreşte şi Dora pentru Ilinca. O generaţie sănătoasă, care nu se rezumă strict la informaţia ” prietenului” Google.

Evan – lucrarea de azi

Evan are doi ani şi şapte luni. Azi i-am pregătit masa de lucru mult mai serios decât în alte dăţi 🙂

Adică acces total la pensulele mele, la o cutie cu acuarele bune,  carton A4…

Nu l-am privit neîncrezătoare, doar că aşteptările mele au fost minime spre medii, copilul ăsta n-a avut alte unelte de a se exprima decât clasicele carioci, creioane colorate şi creta colorata. Nu-l evidenţiez că-i al meu, să nu fiu taxată, că nu-i cazul. Si nici nu-mi doresc să facă pictură sau altceva anume. Va face ce -l va atrage, asta-i gândul nostru pentru

the end (acrylic, 2011) – jarek puczel

nu-s fan al genului, doar lucrarea m-a făcut s-o caut din nou.  foarte senzuală şi materială în acelaşi timp.

ciudat că se poate

aici lucrări 

în următoarele ore

m-aş simţi mult mai bine să fiu aici

să mă învârt între lucrările lui Tàpies 

să aud 

 

sursa foto

marcel lupşe – ”herbaryum”

Biblioteca Naţională a României

deschiderea oficială a noului sediu 23-27 aprilie 2012

vernisaj miercuri, 25 aprilie 2012, ora 13.30
spaţiu de desfăşurare: Mezanin

MARCEL LUPŞE

HERBARYUM

soirs.wordpress.com, oricând

     

Nu mai ştiu cum defineau germanii de extremă dreaptă ‘estetica evreiască’; pentru ei era vorba pur şi simplu de artă degenerată.
       Este o estetică în fărâme. Friabilă. Vulnerabilă. Ai impresia că orice tablou stă să se sfărâme, că imaginile, casele, siluetele, prinse cu bolduri, nituri şi copci, se vor prăbuşi la pământ. Ceţuri şi umbre, contururi tăioase, vulnerabilitate de esenţă a lumii. Nu ştiu dacă există o estetică ‘evreiască’ derivativ al unei conştiinţe iudaice. Ştiu că îmi place tot ce s-a întâmplat acolo (avangarda etc.). Nu ştiu de unde vine: criză identitară, nostalgia originii – habar n-am. E o culme a onestităţii în raport cu aventura umană. Fiecare tablou spune: aparent lumea e solidă, dar în spatele imaginii tale nu este decât asta. Şi urmează: linii, dreptunghiuri descompuse, cioburi, fâşii, puncte. În culori sumbre sau contrastate sumbru (chiar şi exuberanţa e sumbră). E colosal. Tablourile lor (Alma Redlinger etc.) vădesc frică. Angoasă. Neîncredere. Un doliu continuu, o melodie obsesivă, un zvon de destrămare. Poţi lua orice tablou făcut atunci: nu e ‘frumos’; transmite nelinişte. O nelinişte esenţială: inadecvarea generală la iluzie, la basmul lumii. Lucrările tremură.

preluare integrală de pe soirs.wordpress.com

imagini atelier

o mai veche ambiţie, să  (-mi) adun imagini din atelierele pictorilor/sculptorilor pe care i-am căutat, i-am studiat şi le-am citit jurnalele de atelier

nu sunt toţi, dar când vor fi?

Braque