“biblioteca verticală” la bistriţa

vertical ajunge să fie sinonim cu bistriţa

am văzut, am acceptat (a se vedea monumentul eroilor, mai jos)

tare mi-e teamă că rămânem blocaţi într-o reprezentare primitivă, într-un totem fără identitate, deci fără rol protector

Sculptorul Liviu Mocan e unul din cei mai importanţi artişti ai vremii, îi ştiu lucrările, m-a emoţionat ansamblul „Stâlpi împuşcaţi” din Cluj Napoca. Nu contest nicio urmă pe care (ne)-o lasă. E veritabil şi girat de toată lumea, pe toate continentele.

Doar că nu mă pot abţine să reacţionez când e vorba de oraşul în care m-am născut şi pe care-l port în amintirile mele. Dincolo de spaţiul în care locuiesc şi pe care-l decorez după propriile-mi principii estetice, mă aştept să pot avea o minusculă părere şi în ceea ce priveşte conturarea conceptuală şi imagistică a oraşului.

Un demers firesc ar fi un concurs de proiecte, cu un termen care să asigure vizionarea/receptarea lui de căt mai multă lume.

Oraşul nu-i al unuia, nici al unui grup de 10-20 de persoane cu influenţă de moment (a se citi cel puţin patru ani).

Personal, n-am ales pe nimeni care să mă reprezinte ca şi contribuabil şi cu atât mai puţin ca şi artist. Şi tot personal, ca să ajung să mă şi repet, n-aş fi ales lucrarea de mai sus. Avem statui, avem reprezentări „verticale”, toate exaltă şi dau într-un paralelism neprielnic în astfel de perioade grele. Noi şi spaţiul care ne înconjoară, avem nevoie ŞI de „orizontale”. Pentru stabilitate şi un oarecare echilibru. Reprezentările falice sunt potrivite în vremuri fără fluctuaţii majore.

La fel şi bugetul pentru astfel de „izbucniri”, ar trebui regândit şi puţin mai echilibrat.

Nu-i justificat, se poate face o căutare după lucrări similare în alte colţuri ale planetei. Mă întreb dacă a făcut cineva asta.

Sper că am fost decentă şi nu am deranjat prea mult 🙂

sursa

Monumentul eroilor

(mai sus menţionat)

sursa

.

ce-am găsit la o scurtă căutare după „urban sculpture”

(nu mi-am propus autori consacraţi sau lucrări anume,

dar oricare din cele de mai jos,  găsesc că e mai potrivită decât ce avem noi acum pentru Bistriţa)

Rok Grdisa Location: Ljubljana, Slovenia

.

sursa

.

Citygarden in St. Louis

.

vaccaro – tribute to joan miro

.

sursa

.

sursa

.

sursa

.

The Bean – Chicago Millenium Park

.

sursa

.

sursa

.

sursa

.

sursa

p.s.1 n-am nimic cu cărţile, dimpotrivă

p.s.2 lucrarea îmi place, dar la o scară mai mică şi nicidecum ca instalaţie de artă ambientală


7 responses to ““biblioteca verticală” la bistriţa

Lasă un comentariu