cu drag de joan miró şi azi

Dar vine de ieri, că l-am pomenit într-o discuţie şi m-am pomenit cu  „culoarea visurilor mele”  în mână.

Ce-i drept am căutat-o puţin prin bibliotecă, Evan e mare ”cititor de artă” şi de obicei îmi alege mie albumele în detrimentul cărţilor lui Liviu de psihologie. Aşa că încerc să le salvez, ascunzându-le de nu le mai găsesc decât cu noroc.

Şi răsfoind-o veselă, ajung la următorul dialog (trebuie notat, e savuros):

– între Georges Raillard şi Juan Miro, în atelier –

G.R. – Ce casă! Nu v-ar fi plăcut mai mult să locuiţi aici decât în vila nouă?

 J.M. – Prefer ca ea să fie atelierul meu. Dacă aş fi fost singur, bineînţeles că aş fi locuit aici, fără dormitor, punînd pur şi simplu o saltea pe jos, indiferent unde.

 A doua sală pe dreapta; sprijinită pe un perete o pânză în lucru, o umbrelă galbenă deschisă, aşezată orizontal pe o schelă.

 J.M. – Vezi ce-ţi spuneam deunăzi: cercul negru. Revin la asta. Pentru fond, un alb dat cu mătura, un material. Umbrela care este alături de pânză este din China populară. Semnele astea negre semnifică numele meu. Umbrela  pe care am deschis-o îmi dă idei pentru ceea ce lucrez.

 G.R. – Ideogramele?

 J.M. – Da, ideogramele pot fi elemente care să mă incite, ca şi galbenul portocaliu al umbrelei.

 G.R. – Deci, veţi adăuga pe pânză galben portocaliu.

 J.M. – A, asta nu ştiu.

 G.R. – Atunci, poate ideograme?

 J.M. – Nici asta nu ştiu.

 G.R. – Deci, pentru moment e doar un punct de referinţă.

 J.M. – Asta e. E punct de referinţă. Ca să declanşeze o anumită stare de spirit. Umbrela asta mi-a fost făcută cadou. Am adus-o aici. Deci aici trebuie să lucrez.

notă: i-am văzut lucrările în original, aici

când ajungeţi în Barcelona, nu-l rataţi (desigur, mă refer la muzeu :)), veţi vedea ceramică, sculptură, gravură şi tapiserie – alte preocupări decât pictura atât de celebră

să nu uit: imaginea de mai sus e lucrarea lui Miro intitulată „Albastru II”  (din seria de „albastre”)


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: